acasa · Seminarul Teologic

ȘCOALA DE PSALȚI DIN BUZĂU ÎȘI DESCHIDE PORȚILE

 

Școala de Psalți din Buzău își deschide porțile pentru o nouă generație de slujitori ai stranei.

Vă poftim la examen!

 

Începând cu anul școlar 2017-2018 Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei și Seminarul Teologic din Buzău – prin Școala Profesională de Dascăli-Cateheți își manifestă intenția de a forma o nouă clasă pentru învățământul profesional și tehnic, profilul teologic, specializarea psalt (cântăreț bisericesc).

 

Iubitorii muzicii noastre tradiționale (bisericești și laice) din tot cuprinsul țării, care nu au împlinit încă 18 ani, sunt așteptați la examenul de admitere, care va avea loc în data de 1 septembrie 2017, la sediul Seminarului Teologic Chesarie Episcopul din Buzău, str. Aleea Episcopiei, nr.1. (Atenție, dosarele se depun în perioada 29-31 august, până la orele 15:00!!!).

 

Odată admiși în Școala de Psalți, veți beneficia de un program de formare normat și oficializat de către Ministerul Educației prin Standardul de Pregătire Profesională ratificat prin OM 5167/09.09.2016, care plasează rezultatul școlarizării Dumneavoastră în circuitul educațional al Uniunii Europene, ca Nivel 3 de formare profesională.

 

Pe lângă multitudinea de ore de curs destinate deprinderii Muzicii Bisericești:

  • 3/săptămână în clasa a IX-a,
  • 11/săptămână în clasa a X-a (!),
  • 10/săptămână în clasa a XI-a (!),

veți beneficia de câte șase săptămâni de practică în fiecare an școlar, în cursul cărora, timp de 6 ore pe zi, veți fi călăuziți de dascălii Școlii noastre și de profesori invitați spre aprofundarea unor subdomenii ca:

  • Psalmodiere după Podobiile Muzicii Bisericești;
  • Muzică laică și folclor comparat;
  • Instrumente tradiționale;
  • Dansuri tradiționale;
  • Ansamblu tradițional (vocal și vocal-instrumental).

 

Vă așteptăm cu drag!